Porumbița stingheră

În a mea liră de abanos Sunam odinioară Într-o poieniță Încetișor și armonios; Și iată se pogoară O albă porumbiță Și pe lira mea se pune, Și, în loc să-mi cânte dulce, Amar plânge, Suspină și spune Că-i nefericită, Umblând rătăcită, Stingheră de soț, fără de care Ea simte că moare. Eu i-am răspuns cu jale Că astăzi dimineață Glonțul armei mele I-au curmat viața... Ea a țipat zicând: „Și nu ți-au fost păcat?” Apoi capul plecând, În brațe mi-au picat, Porumbița murind, Răzbunare cerând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Atunci poșta mie Îmi aducea scrisoare, Că a mea soție De dorul meu moare.