Poezie · 1907

Curcubeul

Dimitrie Anghel · 1 min
Ce schimbătoare e la munte Lumina; cât ai scăpăra, Un curcubeu a-ntins o punte Din casa mea pân’la a ta.
Și-un gând, un gând nebun îmi vine! – Așa-s poeții uneori – Să mă avânt până la tine Pe puntea asta de culori.
Cu fruntea de lumini brăzdată Să urc tăriile cerești Și, când nici nu te-aștepți, deodată Să-ți bat cu degetu-n ferești...
Dar când să urc, frumoasa punte S-a dărâmat, - ș-acuma norii Au tras perdeaua cătră munte: Nebuni sunt, Doamne, visătorii!

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere