Poezie

Către Cleobul

Cleobule, Cleobule, fericit ai fost de mic, Și la mare fericirea urmăritu-te-a cu sila Ca să ai pe Platon dascăl, Aristotele amic Și amică, pe Mnesilla,
Să te naști într-o cetate ca Athena înțeleaptă Și să-ți treci copilăria într-o lume 'ncântătoare, Cu Acropolea la stânga, cu Ceramicul la dreapta Și cu marea la picioare,
Și în urma să-ți preumbli fericita tinerețe Pe la școlile străine: Selinunte, Syracusa, Peste tot pe unde lumea mai putea să te învețe Și să te inspire musa.
Ași fi vrut și eu ca tine, rătăcind pe o triremă, Să trăiesc în lumea vechie!... M-am visat de-atâtea ori Că ascult, pătruns de farmec, trilogia Triptolemă. Și în Sophocle-arunc flori!
M-am visat trăind aievea, beat de toată poezia Veacului cu minunata formă a lui Polyclet, M-am visat luptând în stadiu și iubind pe Thargelia Curtezana din Milet
Se făcea că pe o scară, cu-n portal deschis pe mare, Thargelia stă pe-o pernă prinsă-n lemn de chiparos, Iară eu, privind cum dânsa se uita în fund de zare, Stam pe treapta de mai jos.
Era luna lui Aprile. Tinerețea și amorul Anina de mintea noastră aripi albe, ușurele, Ne părea viața, lină, mlădioasă, cum e zborul Timidelor turturele
Visuri, visuri, Cleobule! Squalida realitate În desfășurarea vremii a voit ca eu să vin Într-un timp ca cel de astăzi, și la Nord, într-o cetate De pe Pontul Euxin
Și să am, în loc de Platon, de profesor pe Arunu, Om cu carte, onorabil, decorat și familist, De amic, pe Tulipante, mincinos numărul unu, Trândav și socialist.
De amică, pe Tulipa, creatura cea mai nulă, Corp pitic și suflet negru, sub un chip albit cu cridă Cine-i om ciudat și smulge aripa la libelulă Se alege c-o omidă.
Și să cresc în capitala Isauriei latine, Unde-n loc de sanctuarul Arthemisei Munychie Să-mi aprindă admirarea de splendorile creștine Sfinții din Mitropolie
Sub ciuperca răsărită pe ruina unui circ Bion și cu logografii să-mi dezvolte astfel gustul, Și să-mi dea frumoase pilde necioplitul de Tityrc Înnălțându-și singur bustul
Megasthene și cu Bibul, capi de masă la Finanțe, Spre a face-o dramă proastă, își pun forțele a doi, Și Melpomenei, ei singuri recomandă-se în stanțe Ca-s Eschylii de la noi.
Am fugit din lumea asta, și-n singurătatea minții Am luat drumul Athenei, - țelul visurilor mele Tu, în tine, împlinindu-ți fanteziile voinței, Poți călători prin stele.
Și-mi părea că atinsesem țărmul clasicei Hellade, Pherecyde de la Leros, omul vremurilor trecute, Îmi vorbea de strălucirea primelor olimpiade De prin anii șapte sute
Luntrea lui împodobită, întâlnindu-ne în cale, Sub umbrarul ei de pânze ne ferea de vântul cald, Era golful plin de farmec, de parfum de portocale, Era marea de smarald.
Spre Corinth, poporul, dornic de plăcerile vieții, Strâns la istmicele jocuri, făcea țărmul să răsune Discobolii, muzicanții, lăncierii și poeții Se luptau pentru cunune
Peste tot, viață, temple, cânturi și filozofie, Corpuri splendide la forme, minți senine, râzătoare, Sub un cer dea pururi tânăr, noaptea plin de poezie Ziua inundat de soare.
Și cu-asemenea imagini m-am tot dus mereu. Dar unde Înapoi, pe drumul vremii... Caci eu știu de mai-nainte Ca Athena, cum e astăzi, prin nimica nu răspunde Celeia ce-o am în minte.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere