În amurg

Palidă și gînditoare, Luna iese din abisuri Și-n amurgul de răcoare Pune dor și varsă visuri. Bolta cerului se umple De o vrajă de lumină Ce dă lunii înțelesuri Din durerea vesperină.

Unde ești și-n care vremuri Ai apus pe-ntotdeauna, Tu, ce-aveai asemănare Cu durerea și cu luna ? Astrul sfintei nopți de vară Iar revine printre vii, Numai tu, nemîngîiato, Pururea nu mai revii.

Curg pîraiele în cînturi, În mirezme cad petale, Și suspină toată firea După umbra gurii tale. Că erai atît de nouă, Zămislită într-o doară, Încît nu poate natura Să te-ncerce-a doua oară.