Poezie

Iulie

Călin, jitarul de la sat, Cu pușca vecinic de-a spinare, Era pe holde împărat Și statul lui n-avea hotare.

În el tot câmpul se-ncredea, Toți fluturii și toată floarea: Sulfina, seara-l adormea Și-l deștepta în zori cicoarea.

Odată, deșteptat în zori De-acel miros de dimineață, Își ridică ocii din flori Și se uită peste fâneață.

Din pricina zilelor calde, Mărica, zână printre fete, Se coborâse să se scalde Ș-acum... se descingea de bete.

Jitarul nostru, năzdrăvan, Se subțiè ca o șopârlă, Ș-ascuns de-un ciot, de-un bolovan, Se strecură până la gârlă...

Cuptior, cuptior, câte mai faci Cu vinovata ta căldură!... Noroc numai că poți să taci. Așa și eu: streajă la gură.

(1890)