Poezie

Phenix

S-au stins, s-au stins de atâtea ori, Atâtea stele au apus, S-au scuturat atâtea flori, Atâtea primăveri s-au dus,

Atâtea vremuri au trecut, Atâtea și atâtea vremuri De când trăiești necunoscut Și-n lungul vremurilor tremuri,

În cât, o suflete, de-ar fi Să mai trăiești pe-atâta încă, Tot n-ai putea a socoti Cât este vârsta de adâncă

Și totuși, vin din depărtări Păgâne doruri de viață, Cum vine pe pustiu de mări Curentul cald prin sloi de ghiață.

Cu forța primei năzuinți Străbați în timpii viitori O Phenix fără de părinți Și fără de coborâtori!