Poezie · 1909

Voi și noi

Voi, da, aveți argint și aur Și pâinea cea mai albă-n mâni, Voi doar sunteți stăpânitorii, Și cine noi? Noi muncitorii; Și păsul nostru? Cine-ntreabă De vom peri noi azi sau mâni!

Voi mai aveți priviri trufașe Ca să păziți ce ne-ați luat... Privirea noastră umilită Numai de brazdă e primită, Și nici n-o ridicăm vr-odată Să vad’-al vostru straiu bogat.

Dar nu știți voi ce spune țărna, Când o privim muncind din greu; Când noi ni-om ridică privirea, Se va clăti atunci și firea Și-atunci cu noi întreg pământul Va fi — cu noi și Dumnezeu.

Și mai aveți voi și cuvinte Mai multe ’n lume decât noi, Ca să ne dați porunci sumețe Să ascultăm de-a voastre fețe. A noastră gură ni e mută Mereu și ’n arșiță și ’n ploi.

Dar când vom spune noi o vorbă, Va fi cel mai cumplit cuvânt, Căci veacuri de mocnită ură Vor geme ’n descleștata gură; Și-atunci, stăpânitori, vai vouă Că robi avut-ați pe pământ!