Poezie · 1924
Ouă roșii
Pământul se cutremurase,
S-a ’ntunecat în miezul zilei,
Iar sus pe Golgota murise
Isus împărțitorul milei.
Apostoli și mironosițe
Erau cutremurați de-un dor
De-a mântui sfintele moaște
Și-a le ’ngropa în legea lor.
Pilat nu le-a ’mplinit rugarea.
Cesarul poate se temea
Că luat de dânșii trupul rece
Cum prorocise — va ’nvia.
Maria Magdalena însă,
Cea credincioasă lui Isus,
A înroșit un coș de ouă
Și cinste lui Pilat le-a dus.
Pilat uimit de-așa minune
Uitându-și gândurile grele
I-a zis Măriei-Magdalene
Să ceară ceva pentru ele.
S-a înroșit mironosița
Și-a îndrăznit să-l roage ’ncet:
„Dă-mi mie trupul de pe cruce
A lui Isus din Nazaret”...
Pilat s-a turburat o clipă,
S-a hotărît apoi să-l deie.
A luat din mâna ei ploconul...
Ce, să se teamă de-o femeie?
Mironosița ’nvingătoare
Cu doi apostoli mai străini
Culcară ’ntr-un mormânt de piatră
Pe cel încununat cu spini.
Ș-a străjuit apoi mormântul
Și piatra se pecetlui,
Dar cel ce-a întrupat cuvântul
A înviat a treia-zi.