Poezie · 1898

Un revoltat

Gheorghe Brăescu · după Elisabeta de Wied · traducere de Ilie Ighel Deleanu · 1 min

«Mândria mea, copilu-mi drag, «Să fie pe al morții prag?.. «Ștefan băiatu-mi nestemat?. « O! Nu! Nu e adevărat! «În cer doar Dumnezeu va fi, Ce face el o ști!»

Și, totuși, nici chiar Dumnezeu Să’l scape pe băiatul său, Zadarnic s’ar încumeta —. Vre-un om de acum n’o ’ncerca, Văzând cum anii tineri mor, Să’i vie ’n ajutor.

Cuprins de-așa grele dureri, Bătrânu ’și smulge albii peri, Si la ’l său piept băiatu-a strâns, Si ochii lui sunt plini de plâns, — Strângându-l iar la sân nervos — Suspină dureros.

«Aci, pe sânul meu să stai, «Odihnă bună aci ai!...» D’ abia cuvântul isprăvi, Din gura lui Ștefan țâșni, Cum curge apa în șuvoi, De sânge un șiroi.

Si cald, și roșu picura, Căci din izvor adânc venea; E clar că par’că’i un rubin, Si pică tot mai lin, mai lin... O luptă scurtă... un suflat... Si totul s’a curmat.

Cu fruntea pală, fără glas, Ștefan în brațe’i a rămas, Cu ochii stinși și graiul mort, A isprăvit al vieții tort, — Iar tatăl, de dureri izbit, Părea că’i împietrit.

«Deșteaptă-te, copilul meu! «Deșteaptă-te.., te chem mereu!» Zadarnic îl mai strigi acum Căci sufletu’i e pe alt drum, Si traiul lui îndurerat Acuma e curmat!

«Ce ziceți voi?!. Ce zic si eu?!.. «Mai poate, oare, Dumnezeu?... «Chiar Dumnezeu m’a părăsit, «Căci un copil eu am iubit «Cu care traiul să mi-l port... Și-acum e mort!».

Și, în acel moment grozav, ’Și ’ndreaptă trupul său schilav, Afară.. împrejuru’i e Cerul numai cu stelele, Si într’un hohot fioros Din sân o armă-a scos.

Și către cerul infinit El ochii mari și-a pironit; — Părea că caută mereu — «Oh! unde este Dumnezeu!?..» Răsună ’n noapte al său glas... Și ’n cer un foc a tras.