Poezie

Dona Clara

Spun poveștile că-n țara, Țara-n care primăvara, Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid

Cum că la Valladolid Un paez înnebunise numai pentru că privise O brunetă… Dona Clara

Sărea zidul singur el, În grădină la castel, Și-atingînd ușor guitara Ca vrăjitul Apolon prins cu lira-ntre naiade, el în ritm de serenade O chema pe Dona Clara

„Vino… Vino să fugim din țara Țara-n care primăvara, Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid… Vino… Vino din Valladolid unde poate-o vrea norocul să m-asculte, Dona Clara…”

Spun poveștile că-n țara, Țara-n care primăvara, Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid

Spun că la Valladolid Amorez un don amarnic a cîntat un an zadarnic… Era surdă Dona Clara…