Icoane vechi și noi

Date vii asupra scriitorului

poate nu venea pe lume în locul unde s’a născut și cine știe poate, nici cu dispozițiile de acum.

Popa, cum s’a brodit, că a tras cu bejenia la Dragoslavele din jud. Putna, unde ci-că a dăinuit acolo până aproape de răzmirița grecească, și unde, ci-că, l-a hărăzit Cerul și cu o fată—Safta;— pe mama părintelui scriitorului.

Apoi, popa, prin ce împrejurare, a suit, tot a suit până a ajuns la Sasca lângă Fălticeni. Și a trăit părintele mult și bine până a venit Zavera lui Ipsilanti, când bietul preot, neam de Moți, și criță de român, și-a pus mintea cu niște Turci, și unii spun că l-au pușcat; alții că l-au hăcuit ca de sarmale. Da, sfârșit bun ci-că n’a avut.

Familia care luase parte la bătaie, a fugit în Bucovina. După un timp, o parte s’a înapoiat la Sasca, și unde și azi mai e o rămășiță. Iar Safta a rămas la Liteni în Bucovina și s'a măritat după un răzes, un urmaș de ceauș, armaș, ce a fost pe vremuri, — D-zeu știe — și al cărui bunic răsbunic, se numise întâiu Ivașcu. Apoi, după trecerea provinciei sub Nemți, aistuia, cu sau fără voia lui, i-au pocit numele în Ivasciuc.

Căci iată ce a fost:

După răsluirea leagănului vitejilor și Domnilor Moldovei, si care s’a numit de nepricopsiții de Nemți întâiu „Arboroasa“, apoi „Bucovina“, a mai avut și altă nenorocire și mai mare: aceea că a fost încorporată in două rânduri la Galiția.

Alipirea asta a avut de scop stăngerea oricărei culturi Moldovenești ce se mai înșghebase până atunci în țară. Preoți Sârbi de la Carlovitz, și dascăli și slujbașii ruteni și lehi au fost o molimă de slavizare și de schimbarea numelui. Tocmai ce urmăreau și Austriecii: să facă din

Bucovina o provincie de nerevendicat.