Nocturnă

O noapte limpede de toamnă... Un cer de sticlă presărat cu stele; O noapte-albastră, liniștită, rece... Din înălțimea visurilor doamnă Dă farmec blând singurătății mele Și ’n pribegirea-mi par’că mă petrece...

Tăcere... Orașul doarme ca învins de moarte!... Vreun zvon ușor doar vine de departe, Pătrunde lin prin noapte Și ’n urmă pier În ne ’nțelese șoapte ...

Pe strada solitară Pe unde nimenea nu mai coboară, Trec singuratec și cuprins de vrajă, La casa ta ajung și stau de strajă, La casa ta ce ’n albul lunii pare Acoperită toată cu ninsoare... Sub un platan ce tainic își întinde Ca niște mâni ocrotitoare Deasupra mea nenumărate ramuri, Din care în răstimpuri se desprinde Vre-o frunză vestejită; Stau neclintit privind la geamuri Și ochi-mi plini de dor și de ispită, Pe tine, floare-a visurilor mele, Te cată ’n umbra negrelor perdele...

Tresar... Perdelele întunecoase Se dau deodată într’o parte, Cum noru ’n două se desparte Când chipul lunii somnoroase Se ’nalță luminoasă ’n zare — Și tu răsai surâzătoare, Cu fața albă ca o floare, Cu pletele pe umeri fluturând, Și te apropii de fereastră, Tăcută cercetând Fermecătoarea noapte-albastră ...

În sufletu-mi ce-a stat în întunerec E-acum ca o lumină orbitoare. — ...Și cum te văd așa de visătoare, Atât de albă și ispititoare, Aș vrea ca dorul ce de mult îl ferec În inima-mi rănită Să ți-1 mărturisesc, iubită — ...Dar tu, fu nu mă vezi pe mine, Și tu nu știi, Că ’n umbra 'naltului platan Bătut de ploi și vijelii, S’ascunde-un suflet bolnav și sărman Ce pururi ție-o să se ’nchine.

Un turn rostește ora ’n depărtare Și altul îi răspunde-arare ... ... Dela fereastră te desprinzi ușoară... Se ’nchide geamul... Negrele perdele De-o mână albă-s trase... După ele Dispari neprihănita mea fecioară... ...Dormi liniștit, neturburată, Copila mea neștiutoare, Dormi fără grijă, mângâiată De vise blânde și ușoare... Dormi liniștit!... Căci eu mă duc de-acum Să-mi port durerea pe acelaș drum. Mă duc... Singurătatea iar mă chiamă La sânul ei ocrotitor de mamă...

1913