Poezie · 1922

În pădure

Isaia Tolan · 1 min
Te-a simțit pădurea de departe Și te uită, ce de lume-a strâns la clacă Ca să-ți cânte osanale Și să-ți placă.
Izvorașul s’a ’mbrăcat în soare Și doinește și sclipește ’ntinerit Și aleargă, ca să ducă veste C'ai venit.
Bâzâie în juru-ți gâzulițe Și’și instrună ’n zbor viorile; Ca să treci cu pompă de regină Ți-se ’ntind covoare florile.
Ia, te uită ce mai roi de lume Ți-a ieșit ’nainte să te soarbă Și cu ce sfială ți-se ’nchină Fiecare firicel de iarbă.
„Mult ’nainte”! ’ți cântă cucu ’ntr’una Și ’i repetă imnul văile Și cu rouă ’nlăcrămate îți sărută Pantofiorul toate căile.
Poate ’ți vine să rămâi de veci În regatu-acesta plin de vară. Desprimăvărat-ai cu privirea, Pe vecie, tot ce ai în țără.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere