Poezie · 1897

Dianei

Încet cântările sublime în templul nebuniei curg, Accentele vibrează limpezi și vîntul tremură ’n leandru; Făcliile de ceară, albe, se ’ntunecă în policandru; Răsare luna din pădure, se plimbă clară în amurg, Încet cântările sublime în templul nebuniei curg.

Hierofantul îngenuche sub pînza vasului lustral; Răsună cântece sublime și nimbul razelor străluce, Din agrafarea de mătăsuri apar umbritele năluce, Purtând pe umerele goale simbolul visului astral. Hierofantul se apleacă sub pînza vasului lustral.

O melopee sună ’n templu vuind din fondul azurat; Sub oriflame de magnolii vibrează pînzele pe lespezi. Cântările Dianei stinse, — arpegii sună ’n lire repezi, — Și curge ’n clarele potiruri unsoarea mirului curat. — O melopee sună ’n templu vuind din fondul azurat.