Poezie · 1888
Când miezul nopții...
Lucreția Suciu-Rudow · 1 min
Când miezul nopții mă cuprinde,
Și obosită ochii ’nchid,
Clădesc în somnu-mi lin și dulce
Al visurilor gingaș zid.
Clădesc locașul fericirii,
Al fericirii pământești;
Și tu, ce-aeve-mi ești departe,
Acum așa de-aproape-mi ești.
Simțesc privirea ta fierbinte, —
Simțesc că ’n brațe mă cuprinzi,
Cu dragostea-ți nemărginită,
Tu dor în inima-mi aprinzi.
Cu vorbe dulci, cum numai tu știi,
Mă chemi pe mine, și zâmbind,
Mă ’nveți la taina fericirii,
Iubindu-te, mă ’nveți, iubind.
Dar noaptea trece, visul zboară,
La greul vieții mă trezesc;
Ce sorta nu vrea să ’mplinească —
În vis iubite — le zăresc.