Poezie
Pentru nedreptatea ce i s-au făcut
Naum Râmniceanu · 2 min
O mumă sfîntă dreptate
Vino din ceru d-unde ești,
Vezi-mi a mea strîmbătate
Celor răi să răsplătești,
Cerurile din nălțime
Rog ca să vă deschideți,
Și-a răutății mulțime
Ce-i asupră-mi s-o vedeți ;
Arătați milostivire
La al meu cumplit suspin,
Și de este răsplătire
Spălați-mi al meu venin.
Nu mi-au mai rămas putere
Nici alt unde s' năzuesc,
M-au pătruns a mea durere
Și cunosc că mă topesc.
Eu fără zădărnicie
Pe streini i-am priimit,
Făr-a ști că-s vrăjmași mie
Ca pre-ai mei fii i-am iubit
Am vrut să fiu hrănitoare
La nemernicii barbari,
Mumă bună-ngrijitoare,
Făr-a ști că sînt tîlhari.
I-am priimit părintește
Pe flămînd, gol, însetat
Și ei acum tîlhărește
De tot m-au dărăpănat.
I-am ajutat cu mijloace
În tot chipul d-ajutori,
Socotindu-i fii de pace,
Iar nu hoți răzvrătitori.
Izgoniți, fugiți de silă
D-al lor loc înstrăinați
Au aflat la mine milă
Ca și-ai mei cinstiți bărbați.
Și mai mult decît se poate
I-am îmbrățișat pe toți,
Le-am fost scăpare la toate,
Neștiindu-i că sînt hoți.
Le-am fost mumă cu dorire
Cestor bărbați blestemați,
Nu le-am făcut osebire
De-ai mei fii adevărați.
N-am știut că vreodată
Mă vor face vînzătoare,
N-am știut c-oi fi înșelată
Și-mi vor fi omorîtoare.
Toți, în loc de mulțumită
Pre mumă au umilit.
Să mă vadă prăpădită,
După ce i-am fost cinstit
A mă răpi pîn' la moarte
Asupră-mi au cugetat,
M-au slăbit cu totul foarte,
N-am nădejde de scăpat.
Ca niște lupi pre o turmă
P-ai mei fii au prăștiat,
Gonindu-i din urmă-n urmă,
De mine i-au depărtat.
Toți năvalnici cu urgie
Asupră-mi au fost porniți,
Ai mei fii cu vrăjmășie
Se află de ei risipiți,
Au silit să [se] desparte
Mumă, tată de fecior,
Au înstrăinat departe
Chiar pe frate de-a sa sor'.
Au batjocorit fecioare
Și femei între bărbați,
Au necinstit orice stare,
Lăsîndu-i goi, dezbrăcați.
Au prădat biserici sfinte
Și nimic s-au spăimîntat,
Au necinstit vii cuvinte
Pe cerescul împărat
Lăcașul celui prea mare
Barbarii l-au deslăvit
Fără frică d-imputare
Prea tare-au nelegiuit