Poezie · 1890
Ci de-am fi singuri...
Nicolae Iorga · 1 min
„Ci, de-am fi singuri amândoi
Și nime să ne asculte,
Uitându-mă în ochii tăi,
Ți-aș spune așa de multe...
Ar trece vremea și n'am ști
Ce e aceia vreme
Și n'ar fi nimene din vis
În lume să ne cheme.
Am fi departe tare duși,
Străini de lumea'ntreagă:
Pe veșnicie ți-aș fi drag,
Tu veșnic mi-ai fi dragă;
Cu sărutări am șterge'n ochi
A'lacrimilor urme,
Și cine oare s'a'ndura
Al nostru raiu să-l curme?
Ți-aș spune vorbe dulci încet:
Ca să le-auzi mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tău de mine.
Și-atuncea de ne-om săruta,
A cui să fie vina?
Nici tu, că nu mă auziai,
Nici eu n’oiu fi pricina.”