Înseninare

Noi ne-am cuprins de-o flacără curată, Ce niciodată n-are să apuie Și nu furam norocul nimănuie, Ci în iubire tânără, bogată, Îmbrățișam pământul, lumea toată... Și mă-nălțam sus-sus, până la tine... Și-ntâia oară lumea, pentru mine, Avea numai priviri de bunătate Era numai surâs și numai floare, Așa cum nu o vede fiecare, Ci numai sufletele-ngemănate...

Tu mâna mi-ai întins-o de departe: Meniți suntem să mergem împreună! Și-ai pus pe frunte-mi tânără cunună De sărutări, de viață fără moarte. Deodată, pravili strâmte și haine Te-au smuls vijelios de lângă mine S-a stins al fericirii ciripit... Cernit și singur, m-a lăsat furtuna, Dar tot mai port pe fruntea mea cununa Și strălucirea care m-a orbit.

Ce zei au fost atâta de avari? Ce pământeni râvniră la mărirea, De-a prigoni cu sete fericirea, Când cei aleși de ea-s atât de rari? Când noi ardeam c-o flacără curată, Cum nici în temple nu e; Când în iubire tânără, bogată, Îmbrățișam pământul, lumea toată, Și nu furam norocul nimănuie?

Copilă dulce, vis din altă lume!... Departe mi-ești, dar sufletu-mi nu geme; Nici un blestem, mai poate să blesteme O gură ce-a șoptit cerescu-ți nume? Senin renasc și prind a mă-nălța În raza ce-mi trimeți din lumea ta. Ce suflet mi-a-ndreptat spre culmi senine Privirile din lumea clipei? Cine? Când focul luptei îmi topea puterea. Ce duh a dezvelit, În sufletul meu rău și chinuit, A bunătății stea nemuritoare, Și cine m-a-nvățat să fiu mai mare Decât regina lutului, durerea?

Din noapte și din praf renăscătoare, Senină raza inimii trăiește Și nu cunoaște lege muritoare. În preajma noastră, astăzi amurgește; Dar cine-i cel ce poate stăvili Atâta dor, cum n-a fost, nici va fi, Pân, ce pământul se va nărui În focul unde totul se-nfrățește?... Și, dacă n-avem clipa cea de față, Nu ne rămâne a nădejdii stea? Tot viitorul, poleit de ea, Ca mâne gureș cuib va răsuna De sfânt înmugurita noastră viață...

Destrame-se a gândurilor ceață. În orice colț zâmbească veselia! Ce noapte poartă-ntr-însa vecinicia? Din mii de nori ce-au lunecat subt soare, Putut-a unul să-i răpească, oare, Căldura, tinerețea, strălucirea? E sfânt și vecinic: ura nu e-n stare Să năruie tot ce-a clădit iubirea...

...Puteri, ce puneți între noi hotare! Amenințați, loviți, răniți mai tare! C-un zâmbet în luminile privirii, Cu milă și blândețe vă primim; Nu tremurăm la gândul nimicirii, Noi suntem mai puternici: noi iubim.