Noapte

N -ai somn, în astă noapte de-așteptare!... Nici pace n-ai: din soarele de ieri, O rază, un mănunchi de scânteieri, A-ntârziat în ochi, tremurătoare Și nu se-nchid pleoapele-arzătoare... Ți-i inima numai de visuri plină... Ca-ntr-o biserică strălucitoare, Când se aprind făcliile la denii, Așa, deodată, s-a făcut lumină, În sufletul neadormit pe care Se scutură un stol de dulci vedenii... Iar amintirea prinde să deșire O tânără poveste de iubire: Era-n amurg. Pe drum, nici o vieață... Doar doi înfiorați, în pasuri line, S-au strecurat subt plopul cel înalt Ș-atât de-aproape se priveau în față, Că fiecare se vedea pe sine. În ochii celuilalt. Dar ochii ei curând în jos căzură...

Întâi a sărutat-o el pe gură: De-a pururi gura dulce, ca de-albină, Să înflorească-n zâmbet de lumină!... Apoi din nou pe gura ce sta mută: Să spuie numai vorbe dulci și glume! Apoi pe ochi: să nu mai vadă-n lume Decât pe fericitul ce-i sărută!... Pe urmă? N-a fost vis, ci o furtună Ce zguduie adânc, adânc răsună... Orbi, fericiți, în clipele acele Erau biruitorii sorții grele, Tot mai aprinse sărutări își dau N-aveau răgaz să cugete la ele, Nici vreme să le numere n-aveau.

O, suflete! Doinește și tresaltă! Tu, tu ești fericitul din poveste! Iar râzătorul chip cioplit de daltă E visul tău ș-a ta domniță este... Tresaltă, suflete al meu, și cântă! De astăzi, n-ai să tremuri singuratec Și nu vei mai privi, plângând, la stele Acum ești numai cântec și jăratec Ca ele viu, :nemuritor ca ele... Tresaltă, suflete al meu, și cântă! De-acuma, nu t-ei maigândi la moarte, Căci azi, de Ea, nimic nu te desparte... C-un zâmbet, cu o vorbă spusă-alene, Ea dete somn durerii pământești; A dat vieții glasuri de sirene Umplu întreg pământul de povești... O, suflete al meu! Tresaltă, cântă!

Când fu să plece, ea-mi șopti: Pe mâne! Dar mâna mea-n a ei mult timp rămâne... Nici un cuvânt n-a rupt tăcerea sfântă Doar de departe a răspuns șoptirii Prelungul fluier al priveghietorii Pe mâne! Iată șoapta fericirii Ce mână clipele și mișcă sorii... Pe mâne! Orișice ungher al firii Îmi pare că repetă-aceste șoapte. Destramă-te mai repede, o, noapte, În drumul veciniciei! De ce n-am aripile vijeliei Să mă înalț la pulberea de stele Și să le sting, pe rând, Subt fâlfâirea aripilor mele Să vie sfântul mâine mai curând!...

...Dar zorii rumenesc: Norocul vine El poleiește vârful, brazii, coasta, Și plin de vis s-apropie de mine... De ce nu sunt un zeu în clipa-aceasta! Orice dureri de pe pământ aș stânge: Aș izbucni în cântece divine, Să-mpart la toată lumea care plânge Salutul unei fericiri ce vine...

Fii tare, inimă! Norocul vine...