Poezie · 1905

Noapte

Panait Cerna · 2 min
N -ai somn, în astă noapte de-așteptare!... Nici pace n-ai: din soarele de ieri, O rază, un mănunchi de scânteieri, A-ntârziat în ochi, tremurătoare Și nu se-nchid pleoapele-arzătoare... Ți-i inima numai de visuri plină... Ca-ntr-o biserică strălucitoare, Când se aprind făcliile la denii, Așa, deodată, s-a făcut lumină, În sufletul neadormit pe care Se scutură un stol de dulci vedenii... Iar amintirea prinde să deșire O tânără poveste de iubire: Era-n amurg. Pe drum, nici o vieață... Doar doi înfiorați, în pasuri line, S-au strecurat subt plopul cel înalt Ș-atât de-aproape se priveau în față, Că fiecare se vedea pe sine. În ochii celuilalt. Dar ochii ei curând în jos căzură...
Întâi a sărutat-o el pe gură: De-a pururi gura dulce, ca de-albină, Să înflorească-n zâmbet de lumină!... Apoi din nou pe gura ce sta mută: Să spuie numai vorbe dulci și glume! Apoi pe ochi: să nu mai vadă-n lume Decât pe fericitul ce-i sărută!... Pe urmă? N-a fost vis, ci o furtună Ce zguduie adânc, adânc răsună... Orbi, fericiți, în clipele acele Erau biruitorii sorții grele, Tot mai aprinse sărutări își dau N-aveau răgaz să cugete la ele, Nici vreme să le numere n-aveau.

O, suflete! Doinește și tresaltă! Tu, tu ești fericitul din poveste! Iar râzătorul chip cioplit de daltă E visul tău ș-a ta domniță este... Tresaltă, suflete al meu, și cântă! De astăzi, n-ai să tremuri singuratec Și nu vei mai privi, plângând, la stele Acum ești numai cântec și jăratec Ca ele viu, :nemuritor ca ele... Tresaltă, suflete al meu, și cântă! De-acuma, nu t-ei maigândi la moarte, Căci azi, de Ea, nimic nu te desparte... C-un zâmbet, cu o vorbă spusă-alene, Ea dete somn durerii pământești; A dat vieții glasuri de sirene Umplu întreg pământul de povești... O, suflete al meu! Tresaltă, cântă!

Când fu să plece, ea-mi șopti: Pe mâne! Dar mâna mea-n a ei mult timp rămâne... Nici un cuvânt n-a rupt tăcerea sfântă Doar de departe a răspuns șoptirii Prelungul fluier al priveghietorii Pe mâne! Iată șoapta fericirii Ce mână clipele și mișcă sorii... Pe mâne! Orișice ungher al firii Îmi pare că repetă-aceste șoapte. Destramă-te mai repede, o, noapte, În drumul veciniciei! De ce n-am aripile vijeliei Să mă înalț la pulberea de stele Și să le sting, pe rând, Subt fâlfâirea aripilor mele Să vie sfântul mâine mai curând!...
...Dar zorii rumenesc: Norocul vine El poleiește vârful, brazii, coasta, Și plin de vis s-apropie de mine... De ce nu sunt un zeu în clipa-aceasta! Orice dureri de pe pământ aș stânge: Aș izbucni în cântece divine, Să-mpart la toată lumea care plânge Salutul unei fericiri ce vine...
Fii tare, inimă! Norocul vine...

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere