Poezie · 1882

Cântec despre o bătrână

E mult, de când și dânsa Era jună în floare ; Al ei păr, negru cândva, Azi seamănă-a ninsoare ; Pe fața-i, de timp trasă, Un șir de brazde sunt: Dar eu cu toate-aceste În versuri voi s-o cânt!

Palaturi mari nu are Nici rang înalt domnesc; Veștminte prețioase Nici când n-o-mpodobesc. Dar are ornaminte Ce-i stau mult mai frumos: O inimă curată Și-un suflet blând, zelos.

Locașu-i e departe Un sat necunoscut; De a lumei plăceri multe Nu știe, nici n-a știut. A ei plăceri, petreceri Sunt: lucrul ne-ncetat... Ea nu se simte bine, Când n-are de lucrat!

Ici lucră, colea-ndeamnă Pe alții la lucrare; Nici când nu-i obosită, Repaus nici când n-are. La casă veșnic dânsa Se culcă mai târziu, Și nime nu se scoală Ca ea de timpuriu.

Ea-i îngerul căsuței În care locuiește, Ea-i stea conducătoare, Ea-i soare ce-ncălzește: Și cercul familiei De dânsa luminat În noaptea mizeriei Nicicând n-a suspinat!

De vin săraci la dânsa Și cer ajutorare: La cei bătrâni, slabi, bolnavi, Le-ntinde din ce are; Flămânzi nici când nu-i lasă Din casa-i mitutea. Pe cei tari însă-i mână Să lucre ca și ea!...

Beserica n-o uită Nici într-o sărbătoare. Îi place să se roage Ființei creatoare; S-asculte, ce vorbește Preotul din altar: Atunci ea-i fericită Și uită orice-amar...

Din cărți idei înalte Deși n-a învățat, Națiunea și-o iubește C-un zel adevărat: Mai gata-ar fi să moară, Decât să părăsească A gintei s-ale lege Și limba strămoșească.

De vin furtuni asupra-i, Ea ști' să le combată; Speranța și curajul Nu-și pierde niciodată Ea ști' că după vifor Senin acuși urmează: În bine nu se-ncrede, În rău nu desperează...

Ea are — încă-n viață — Un scump, iubit bărbat Și doi fii, ce-i îndemnă Spre bine ne-ncetat. Dar vai! unul de dânsa Departe viețuiește... Când și el e acasă În rai ea se simțește!...

Iar când să duce: plânge, Și-i zice: „Scumpul mieu! Fii bun; cât poți, tot lucră, Te-ncrede-n Domnezeu: Și el va să-ți ajute.... Iar când vei da de bine: Să nu uiți... dragul mamei!... Să nu uiți nici de mine!...

Aș țese mai departe Acest cântec iubit Dar nu mai pot de lacrimi Ce-n ochi-mi s-au ivit... Căci stiți cine-i bătrâna De care aci vă scriu? Ea-i maica mea cea dulce, Și eu sunt al ei fiu.