Poezie

Biondineta

Într-o seară pe Piațetă Mocenigo cel frumos: "Biondinetă, Biondinetă! - Zise-n calea mea voios - "Știi tu, dragă Venețiană, Că Madona ta ți-a dat Mâini mici de patriciană Și ochi mari de sărutat?

Știi tu iar că mie-mi pare, Cospeto! mare păcat Să porți apă de vânzare Pe-al tău umăr delicat? Vin' cu mine, dragă vină. Eu voiesc să te deprinzi A domni ca o regină În palaturi de oglinzi."

Într-o zi, lângă fântână, Tițiano-mi zise-ncet: "Nu e-n stare nicio mână Ca să cerce-al tău portret. Dar mă jur pe mândrul soare! Dac-ai vrea pe loc a sta, Să te fac nemuritoare, Cercând numai umbra ta."

Azi prin neguri, dimineață, Noul Doge mă zări Și pe-a lui San-Marco piață Din palat se coborî: "Venețiană tinerică, Biondineto! - zise el - Mâine-n marea Adriatică Am s-arunc acest inel.

Mâine în purpură și-n aur Am să fiu încoronat, ‎Și pe vechiul Bucentaur Prin Veneția purtat. Zi că vrei a-mi fi soție, Și eu jur pe sfântul Marc Să-ți închin, Biondină, ție Toată fala de monarh."

Da Biondina cea cuminte, Drumul repede urmând, La tustrei, cu dulci cuvinte, Le răspunse-așa râzând: "Nu-i oglindă mai curată, Nu-i portret mai îngeresc Decât cel ce mi s-arată În fântână când privesc.

Nu sunt semne de mârire Nici inele de rubin, Cu mai dulce strălucire Decât ochii lui Tonin. Ca gondola-i din Piațetă Nu e tron mai de dorit, Când pe draga-i Biondinetă El o plimba fericit!"