Bogatul și săracul

Frunzuliță de dudău, La umbră, la făgădău Beau săracul și bogatul. Beau stăpânul și argatul. Iar bogatul se mândrea Și-n glas mare poruncea: "Măi crâșmar, Măi făgădar! Adă-mi mie vin de-un ban Ca să beau cu ist sărman." Iar săracul că râdea Și din gură poruncea: "Măi crâșmar, Măi făgădar! Adă-mi mie vin de-un zlot Să-l beau cu bogatul tot!

„Măi sărace, sărăcilă, De ce vrei să-mi faci în silă? Nu-ți pune punga cu mine, Că n-ai cămașă pe tine, Nici nu ai turme de oi, Nici coșar cu păpușoi, Nici car mare-n patru boi Ca să poți cinsti cu noi." „Mai bogate, bogățele! Dacă ai averi de-acele, Nu-mi scoate ochii cu ele. Că averile de frunte Sunt ca un izvor de munte, Astăzi curge și îneacă Și mâini scade ș-apoi seacă! De ai turme mari de oi, Ai și turme de nevoi, Că pe unde-s turme blânzi Sunt și lupi mereu flămânzi." „Măi sărace, sărăcilă! Face-mi-aș de tine milă De n-ai fi tu om pizmaș Și la inimă vrăjmaș." „Măi bogate, bogățele! Nu fi dușman gurii mele, Că nu-ți vreau nici rău, nici bine, N-am ce împărți cu tine. Tu ai care cu opt boi, Ai coșar cu păpușoi, Eu, un cal bun de nevoi! Tu ai bani de vânturat, Galbeni mulți de semănat, Eu am numai un topor Care mi-e bun frățior, Dar ce-aduni tu într-o vară, Eu adun numa-ntr-o seară, Că toporul mi-i vrăjit, Cu tăișul oțelit, Și când el se-ntoarce-n vânt, Cad bogații la pământ. Măi crâșmar, Măi făgădar! Adă-o vadră de Cotnar Și de plată n-ai habar, Că săracul când cinstește Varsă sânge și plătește!"