Poezie

Cântece de lume

I

Inima-mi e amărâtă, Zarea vieții înnegrită! De-oi trăi, n-am ce dori, N-am ce jeli de-oi muri!

Inimă, fii răbdătoare Ca pământul sub picioare, Pân ce-i zace cu-al tău dor În mormânt nesimțitor.

Ce-ți slujește de a plânge, De-a vărsa lacrimi de sânge Într-al lumii val cernit?... Valul trece neoprit!

Taci, cumplita mea durere, Și tot crește în tăcere, Pân ce tu la Dumnezeu Duce-vei sufletul meu!

Avut-am odată-n lume Dor de fală și de nume, Dar acum vedea-l-aș mort Chiar și numele ce port!

Avut-am odinioară Mamă dulce, dulce țară; Dar acum sunt rătăcit În pustiu nemărginit!

Avut-am în fericire Un vis dulce de iubire... Unde-i, Doamne, visul meu? Unde-i raiul, unde-s eu?

Amar mie! amar mie! Din cereasca-mpărăție Ce lung fulger m-a pătruns! Ce-am fost eu și ce-am ajiuns?

Ah! durere, în ce parte De tine să fug departe? Urmă-n lume să nu las, Nici s-aud al lumii glas!

Cum să scap de rău, de bine? Încotro să fug de mine, Pe pământ să nu mai știu De sunt mort sau de sunt viu?

Dați-mi, dați-mi aripioare, Să zbor iute pe sub soare. Dați-mi aripi de pe dor, Pe sub noapte iar să zbor.

Duce-m-aș și m-aș tot duce, Dor să nu mă mai apuce! Cine-n cale m-a vedea Să plângă de jalea mea!