Cântecul călugărului

Arză-te focul, pădure, Ș-ai cădea sub o secure! Arde-ar lemnele din tine Cum arde inima-n mine, Să-mi fac drum pân' la vecine, Și de sus, din mănăstire, Unde zac în părăsire, Să văd cârduri de copile Care mă sfârșesc de zile, Și să văd pe draga mea Care m-am iubit cu ea În copilăria mea. N-ar avea loc în pământ Și l-ar bate Domnul sfânt Cine m-a călugărit Și de ea m-a despărțit! Eu n-am fost de pustnicie, Căci am fost de voinicie, Nici am fost de mănăstire, Ci de lume cu iubire, Că mă-nchin pe la icoane Cu ochii pe la cucoane, Și citesc, întorc la file Cu ochii pe la copile. Unde văd o fată mare, Rasa-mi tremură-n spinare, Unde văd puicuța mea, Zboară sufletu-mi la ea Ca roiul la floricea!