Poezie

Cântecul gintei latine

Latina gintă e regină Între-ale lumii ginte mari; Ea poartă-n frunte-o stea divină Lucind prin timpii seculari. Menirea ei tot înainte Măreț îndreaptă pașii săi. Ea merge-n capul altor ginte Vărsând lumină-n jurul ei.
Latina gintă e vergină, Cu farmec dulce, răpitor; Străinu-n cale-i se înclină Și pe genunchi cade cu dor. Frumoasă, vie, zâmbitoare, Sub cer senin, în aer cald, Ea se mirează-n splendid soare, Se scaldă-n mare de smarald.
Latina gintă are parte De-ale pământului comori Și mult voios ea le împarte Cu celelalte-a ei surori. Dar e teribilă-n mânie Când brațul ei liberator Lovește-n cruda tiranie Și luptă pentru-al său onor.
În ziua cea de judecată, Când față-n cer cu Domnul sfânt Latina gintă-a fi-ntrebată Ce a făcut pe-acest pământ? Ea va răspunde sus și tare: „O! Doamne,-n lume cât am stat, În ochii săi plini de-admirare Pe tine te-am reprezentat!”
Mircești

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere