Poezie

Cântic haiducesc

Iarna vine, vara trece Și pădurea s-au rărit! Ziua-i viscol, noaptea-i rece, Gerul vieții a sosit!

Cât mi-a fi iarna de mare, Ce-o să facem, vai de noi! Fără codru, fără soare, Făr' de bani, făr de ciocoi?

Sai pe creanga cea uscată, Dragă corbi, corbișor. Vezi, în calea depărtată Nu-i zări vrun călător?

Călător cu punga plină Și cu șal la cap legat, Să-mi mai cerc astă rugină Și să-mi fac bani de iernat.

Daleu! codre, frățioare, Ce-ți făcuși frunzișul des, Unde-n pândă, la răcoare, Stam sunând din frunze-ades?

Vara trece, iarna vine, Și tu, codre, te-ai uscat! Trece vara, și ca tine Florile mi-am scuturat!

Ne-au ajuns vremea de muncă, De scos arma de la brâu, De lăsat potica-n luncă Și de dat capul sub frâu!

Daleu! dragă primăvară, De-ai veni când aș vrea eu, Să mai ies voinic prin țară, Să fiu iar la largul meu!

Să-mi pun cușma pe-o ureche Și să-mi las pletele-n vânt, Și-n potica mea cea veche Să mă-ntind iar la pământ.

Să simt iar durda pe spate Și să-mi văd ici că lucesc Cinci pistoale ferecate, Cu hamgerul haiducesc.

Și pe coarda-i cea pletoasă Să-mi dismierd murgul voinic, Și pe zarea luminoasă El să zboare, eu să-i zic:

„Fugi ca vântul, fugi ca gândul, Măi, voinice năzdrăvan! Căci acum ne-au venit rândul, Au sosit vremea de an,

Să ținem codrii și valea Noi, vitejii amândoi. La neferi să-nchidem calea, Să dăm groaza prin ciocoi.”