Codreanul

Frunzuliță de dudău! S-a aflat la Movilău De Codreanul cela rău, Că se primblă prin ponoare Prin potice fără soare, Cu sarică bocsănească Și căciulă țurcănească, Nime să nu mi-l cunoască. Mult e mândru, sprintenel Cel voinic, cel voinicel! Și tot cată-un călușel Roibuleț, cu părul creț De-al lui Codrean drăguleț. Mult aleargă, s-ostenește, Cal pe gânduri nu găsește; Câți fugari i s-arăta, El de coamă-i apuca, Peste tufe-i arunca. Dacă vedea și vedea Că norocul nu-l slujea, În baltag se rezema, Colea-n vale se lăsa, Colea-n vale, la strâmtoare Unde trec mocani cu sare. Iar în drum cât se punea, C-un mocan se întâlnea Și din gură-așa-i grăia: „Cale bună, măi muntene!" „Mulțumim, frate Codrene!" „Măi Mocane frățioare, Nu ți-e roibul de schimbare? Să-ți dau chebea din spinare Ș-un car mare plin de sare, Un car mare cu opt boi Să mergi bogat de la noi?" „Nu mi-e roibul de schimbare, Nici mi-e roibul de vânzare, Că cu mama roibului Plătesc valea Oltului, Și de-aș vinde pe roibul, Aș plăti Movilăul." „Alelei! mocănaș dragă, De mine dorul se leagă. Fă și tu pe dorul meu Că bun e cel Dumnezeu! Dă-mi pe roibul drăguleț, Ca să cerc de-i șoimuleț. De-i mi-a plăcea umbletul Eu ți-oi da și sufletul." Mocănașul se pleca, Codrenașu-ncăleca... Trei rugini el îi trăgea, Astfel roibul meu fugea... Văile se limpezea! Se ducea hoțul râzând, Fugea roibul nechezând, Iar mocanul sta plângând Și din gură tot zicând: „Alelei! măi Codrenele! Te vezi de pe sprâncenele Că ești făcător de rele. Vin', Codrene, înapoi, Dă-mi încalte cei opt boi, Câțiva bani de cheltuială Și chebea de primeneală." „Ba-ți fă cruce, măi mocan, Zi c-ai cinstit pe Codrean, Că de-oi veni înapoi În loc de car cu opt boi, Ți-oi da niște pumni zgârciți De ți-or părea bani găsiți" Și s-a dus, s-a dus, s-a dus Pân' ce soarele-a apus.

Frunză verde de alună! Codrenaș cu voie bună Se urca în deal la stână, Se urca și chiuia... Toți ciobanii că fugea! Numai unul rămânea, Lângă foc se întindea, Bolnăvior că se făcea, Codrenaș îl pricepea Și din gură-așa-i zicea: „Mânca-te-ar lupii cioban! La ce te mai faci viclean Că ți-oi trage-un iatagan De-i sări ca un șoldan! Scoal' de-mi alege-un cârlan, Cârlănaș de la Ispas Tinerel, rotund și gras." El cârlanul și-l lua, La ciochine și-l lega Și cu roibul iar pleca, Și cu roibul se lăsa Colo-n vale la Șanta, La Șanta, la crâșmăreasă Cu ochi mari de puică-aleasă. Bea Codrean, se veselește, Cu Șanta se drăgostește Și de plată nici gândește. Bea Codrean și poruncește, Iar crâșmaru-ngălbenește Și porunca-i împlinește. „Măi bădiță, măi crâșmar! Adă-o ploscă de Cotnar Și una de Odobești Dacă vrei să mai trăiești!" Ploștile Codrean lua, La oblânc le anina, Crâșmărița săruta, Și cu roibul iar pleca Și cu roibul se lăsa Deasupra Copoului, Colea-n rediul Breazului, Locașul viteazului. El la umbră se punea, Cârlanu-ntreg și-l frigea, Masă mândră-și întindea, Și mânca, bea, veselea, De potiră nici gândea! Dar potira-l urmărea, Potiră arnăuțească Cu iarbă vânătorească, Unde-a da să nu greșească! Codrenaș cât o vedea, Plosca la gură-aducea, Iar potira-i tot zicea: „Dă-te, Codrene, legat, Să nu te ducem stricat." Codrenaș le răspundea: „Mielu-i gras, ploscuța-i grea, De sunteți niscaiva frați, Iată masa și mâncați!" Arnăuții se izbeau, Armele de foc scoteau Și-n Codrean le slobozeau... Pieptul lui Codrean sărea! Iar el rănile-și strângea, Plumbii din carne-și scotea, Cu ei durda-și încărca Și din gură-așa striga: „Alelei! tâlhari păgâni! Cum o să vă dau la câini, Că de-atâta sunteți buni". Apoi durda-și întindea Și-n plin durda lui pocnea. Potirașii jos cădeau, În sânge se vârcoleau. Iar Leonti-Arnăutul, Înghiți-l-ar pământul! Nasturi de-argint că scotea De-ncărca o șușanea Și-n Codrean o slobozea, Pe Codrenaș mi-l rănea! Voinicelul meu turba, În durdă se rezema, Baltagul și-l ridica, În Leonti-l repezea Și capul îi retezea. Capul de-a dura sărea, Sângele bolborosea, Trupul metanii făcea. Dar Codreanul tot slăbea, Pe genunchi bietul cădea, În palme se sprijinea, Și potira mi-l prindea, Lega-s-ar moartea de ea!

Frunză verde de măcieș, Pe Codreanu-l duc la Ieși, La Domnul, la Ilieș. Și mi-l duc într-un divan Unde Domnul cu caftan Și pe cap cu gugiuman Sta culcat pe-un buzdugan Lâng-un grec țarigrădean. „Măi Codrene, voinicele, Spune tu domniei mele, Mulți creștini ai omorât Cât în țară ai hoțit?" „Domnule, măria-ta! Jur pe Maica Precista, Eu creștini n-am omorât Cât în țară-am voinicit, Vreun creștin de-l întâlneam, Averile-i împărțeam. Cu doi cai de-l apucam, Unu-i dam, unu-i luam. Mâna-n pungă de-i băgam, Jumătate-o deșertam. Unde vedeam săracul, Îmi ascundeam baltagul, Și-i dam bani de cheltuială Și haine de primeneală. Iar unde zăream grecul, Mult îmi ardea sufletul Pân' ce-i retezeam capul! În cap mâna că-i puneam, La pământ îl aduceam, Căpățâna i-o tăiam Și la corbi o juruiam!" Cel grec mândru, coroiat, Ce ședea cu domnu-n sfat, Pe Codrean cât l-auzea, La față se-ngălbenea, Pe covor îngenuchea Și din gură-așa grăia: „(De-a mai fi Codrean vro vară, Îmi scoate grecii din țară.) Domnule, măria-ta! Pe Codreanul nu-l ierta, Că el capul ți-a mânca Și foc târgului ți-a da Și pe doamna ți-a fura". Domnul că se speria, Semn calăului făcea. Iar Codreanu priceputul, Priceputul și pățitul, Semnul domnului zărea Și din gură-așa grăia: „Domnule, măria-ta! Tu pe greci nu asculta, Că ei viața ți-or scurta, Grecu-i fiară dușmănoasă, Grecu-i limbă veninoasă, Grecu-i boală lipicioasă Ce pătrunde pân' la oase! Iar de vrei tu să mor eu, Mai lungește veacul meu Să mă-mpac cu Dumnezeu. Las' să mă mărturisesc, De moarte să mă gătesc, Și s-ascult slujba cea mare Din gura popii Macare!" Domnul pe gânduri cădea, Semn Armașului făcea; Porțile se deschidea, Iar Codreanu-n gândul său Zicea: „Bun e Dumnezeu!"

Frunză verde de bujor! La biserică-n pridvor Sta Codreanul frățior Cu butucul de picior. Popa slujbele-i citea, De moarte mi-l pregătea. Codrenaș se umilea Și popii, gemând, zicea: „Părinte, sfinția-ta! Mai dezleagă-mi pe dreapta Să-mi fac cruce cu dânsa, Să-mi fac cruce, să mă-nchin Ca să mor ca un creștin." Popa dreapta-i dezlega, El în sân mâna-și băga, Dalb de paloș că scotea, De butuc că-l și trântea Și butucul deschidea: „Alelei! tâlhari păgâni, Cum o să vă dau la câini, Că de-atâta sunteți buni!" Cum zicea, așa făcea, Potira măcelărea Și la curte se-ntorcea Și-n glas mare-așa zicea: „Domnule, măria-ta! Ian deschide-ți fereastra, Să ne vedem fețele, Să ne-auzim vorbele. Să știi, Doamne, să știi bine Că nu-i vrednic pentru tine Să omori voinici ca mine!" Domnul fața și-aprindea, Grecu-n beciuri s-ascundea, Curtenii cu toți săreau, Poarta curții închideau. Codrenaș dacă vedea, Paloșul și-l zângănea Și deodată chiuia: „Alelei! cal roibuleț, De-al lui Codrean drăguleț! Unde ești, voinicule, Să-mi mai scapi tu zilele!" Iată roibu-l auzea, Iată roibul nechezea, De la iesle se smucea, La glas de stăpân venea. Venea vesel ne-nșeuat, Ne-nșeuat și ne-nfrâuat, Zbura vesel pe pământ, Nara-n vânt și coama-n vânt. Codrenaș se-nveselea, Pe el iute se-azvârlea, Printre glonțuri viu trecea, Zid de piatră nalt sărea Și, sărind, așa zicea: „Rămâi, Doamne, pe domnie, Eu mă duc în haiducie! Rămâi, Doamne, sănătos, Că tu vrednic nu mi-ai fost. Ilieș, rămâi cu bine, Că nici tu nu ești de mine Și nici eu nu sunt de tine!" Scăpatu-mi-a voinicul! Eu mă-nchin cu cântecul, Ca codrul cu freamătul, Ca roibul cu umbletul. Roibul sare zid în loc, Scoate voinicul din foc, Codrul frunza-și îndesește Pe voinic îl mistuiește. Rămâneți în veselie. Ca Codreanu-n haiducie Și-mi faceți parte și mie.