Poezie

Dridri

Cine n-a văzut Și n-a cunoscut Pe Dridri voioasă ca o păsărică, Jur pe Dumnezeu! Pe sufletul meu! El în astă lume n-a văzut nimica. (Cântic francez)

Era grațioasa, Tânăra, frumoasa, Vie parisiană cu mii de-ncântări. Mica ei guriță, Ca o garofiță, Purta o comoară de dulci sărutări.

Dulcea veselie Ce inima-nvie Ca un soare vecinic lucea-n ochii săi. Ea-nsufla iubire, Plăcere, uimire, Căci eră artistă în sufletul ei.

Prin orice mișcare. Prin a sa cântare, Prin a sa ființă, vesela Dridri Semăna o floare Cu mici aripioare Ce zbura prin aer ca un colibri.

Cine n-a zărit-o Și n-a urmărit-o Trecând în primblare câmpii Elizei? Cine-a urmărit-o Și iar a zărit-o Fără să dorească a fi dragul ei?

Parisul e mare! Și-n sânul lui are Multe frumușele, dalbe cât ai vrea; Dar așa dălbică, Așa frumușică N-a avut Parisul, nici n-a mai avea!

Multe știu să cânte Și voios să-ncânte Noaptea în bancheturi pe iubiții lor, Dar ca dânsa cine Știa să închine Cupa veseliei dulcelui amor?

Ca un dalb de lună, Ca o veste bună Ea veni pe lume într-un carnaval. Și râzând de moarte, De relele soarte, Ea cânta tot astfel pe al lumei val:

.„Viața-i trecătoare, Dragostea-i un soare, Care luminează calea scurtei vieți. Mergeți dar ca mine, Cu fruntea-n lumine, Voi ce treceți plaiul dulcei tinereți.

Cerul mult ferice Ne-a trimis aice Ca-mpreună vesel să călătorim, Și ne-a dat simțire, Dor de fericire, Inimă ferbinte ca să ne iubim.

Inima-mi e plină De-amor, de lumină, Și vrea să iubească până ce-oi muri. Sufletul meu râde, Raiul se deschide, Se deschide-n glasul veselei Dridri.”

Astfel de cântare Cânta-n nepăsare Draga copiliță cu glas aurit. Ea credea-n iubire Și în nălucire Ca in cerești daruri fără de sfârșit.

Nu știa că-n lume Cel mai dulce nume, Cea mai scumpă floare, cel mai gingaș dor Moartea le atinge Și curând le stinge Cum se stinge-un fulger viu si trecător!...

Sub o cruce tristă Vesela artistă Odihnește-acuma singură-n mormânt. Singură, tăcută. Acum e perdută Într-un colț de lume, sub negrul pămînt!

Dalbe tinerețe, Gingașe frumsețe. Cine putea crede că voi veți peri!... Deși n-o mai vede, Nimene nu crede C-a putut să moară vesela Dridri!

1851. — Paris.