Poezie
La Magenta
Vasile Alecsandri · 1 min
E noapte! Magenta în umbră dispare
Cu ranele sale, cu zgomotu-i mare
De tunuri, de oaste, de cai zburdători,
Ce-n tropot pe strade trec nechezători.
Pe-o piață întinsă, sub vălul de noapte,
Mii gemete surde, mii jalnice șoapte
Se-nalță din pepturi de oameni răniți
Ce zac pe-ntunerec, perduți, grămădiți.
Unii, tineri încă, mor cu jale-amară,
Chemându-și părinții, plângând după țară.
Alții, în tăcere, cuprinși de fiori,
Așteaptă căldura luminei din zori.
Și însă!... de-asupra durerilor grele
Străluce-o frumoasă ninsoare de stele,
Ș-o pasăre dulce se-ngână duios
Cu al agoniei suspin dureros!
Viață pentru viață! când ești în junie,
Demn e la războaie s-arăți vitejie!
Moarte pentru moarte! plăcut e să mori
În dalba cântare de privighetori,
Și pe câmpul luptei să ai de făclie
O lampă cerească, o stea argintie!
Magenta. — 1859.