Movila lui Burcel

Într-o zi de sărbătoare, Într-o zi cu mândru soare Care lumea-nveselea Și cu aur o-nvelea, Iată, mări, se ivea, Ca alt soare strălucea Domnul Ștefan cel vestit, Domnul cel nebiruit! El pe cal încăleca Și cu mulți voinici pleca De la scara curții lui La biserică-n Vaslui. Clopotele răsunau, Steagurile-i se-nchinau, Armăsarii spumegau, Frâiele și le mușcau, Iar poporul tot striga: „Să trăiești, măria-ta!" Când aproape de intrare, Ce s-aude-n depărtare? Glas de om chiuind tare: „Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan." Ștefan-vodă se oprea Și din gură-așa grăia: „Auzit-ați, auzit Glas de român necăjit? Într-o clipă să-l găsiți, Și cu el aici să fiți." Cinci panțiri se alegeau, Pe Vaslui în sus mergeau Pân' zăreau într-o movilă Un român arând în silă Și movila brăzduind Și din gură chiuind: „Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan!" Cei panțiri descălecară, Pe român îl ferecară, La Vaslui îl aduceau Și la Domnul mi-l duceau: „Măi române, să n-ai teamă, Spune nouă cum te cheamă?" „Teamă n-am că sunt român! Teamă n-am, că-mi ești stăpân! Tu ești Ștefan domn cel mare Care-n lume seamăn n-are Și eu sunt Șoiman Burcel, Puișor de voinicel!" „Să trăiești dacă n-ai teamă! Dă-ne nouă bună seamă Cum de te-ai păcătuit Să te-apuci de plugărit, Tocma-n zi de sărbătoare, Tocma-n timp de închinare?" „Doamne, pun mâna la piept Și mă jur să-ți spun cu drept. Pân-a nu-ajunge plugar Aveam falnic armăsar Și o ghioagă nestrujită Cu piroane țintuită, Care când o învârteam Proașcă prin dușmani făceam, Câte opt pe loc turteam! Alelei! pe când eram Om întreg de mă luptam, Mulți păgâni am mai stricat! Multe capete-am fărmat De tătari și de lifteni Și de falnici ungureni! Iar în loc la Războieni Mi-a căzut ghioaga din mână De o sabie păgână: Dar n-a căzut numai ea, A căzut și mâna mea Cu păgânu-alăturea!... De-atunci n-am ce să mă fac C-am ajuns un biet sărac, Nici n-am casă, nici n-am plug, Nici juncani ca să-i înjug! Toată vara m-am rugat De bogații cei din sat Să-mi dea plugul ca să ar... Mi-a fost ruga în zadar. Atunci, Doamne, mă-ntorsei, La tătari că mă dusei, Un plug mare că prinsei, Și c-un bou îl înjugai Și de lucru m-apucai, Că săracul n-are soare, Nici zile de sărbătoare, Ci tot zile lucrătoare!" Domnul Ștefan l-asculta Și din gură cuvânta: „Măi Burcele, fătul meu! Iată ce hotărăsc eu: Ia-ți un plug cu șase boi Și mergi bogat de la noi. Ia-ți movila răzășie Ca s-o ai de plugărie, Dar în vârfu-i să te-așezi, Ca stejar să priveghezi, Și tătarii de-i vedea C-au intrat în țara mea, Tu să strigi cât ce-i putea: Sai, Ștefane, la hotare C-a intrat sabie-n țară! Atunci eu te-oi auzi, Ca un zmeu m-oi repezi Și nici urmă-a rămânea De tătari în țara mea!"