Novac și corbul

Fost-a, cică, un Novac, Un Novac, Baba Novac, Un viteaz de-al lui Mihai Ce sărea pe șapte cai De striga Craiova vai! El un fecioraș avea Și tot astfel îi zicea: „Fecioraș, Gruiuțul meu! Ascultă de ce-ți zic eu, Să nu cazi la vreun loc rău, La loc rău și mult departe În neagra străinătate. Dacă sorții te-or purta Țările de-a vântura Și-n Stambul de a intra, Tu de asta nu uita: Vamă dreaptă să plătești, Armele să-ți oțelești, Hainele să-ți primenești Ca să pari un biet sărac, Să nu semeni a Novac, Că nu-i turcilor pe plac." Grue-n Țarigrad intra, Vamă dreaptă el nu da, De haine nu se schimba, Ci pe uliți se primbla Tot în haine novăcești Cum e drag ca să-l privești! Turcii toți cât îl zăreau, Între dânșii se grăiau: „Ista-i Gruia lui Novac, Lui Novac Cara-Iflac!" Și pe loc ei s-adunau, Și de Grue s-aninau, Și cu Grue se luptau Și pe Grue mi-l legau Cu trei funii de mătasă, Din ele să nu mai iasă! Dar când Grue se-ntindea, Două funii se rupea, Numai una rămânea, Una lungă noduroasă, Cât un braț voinic de groasă! Turcii iute-l cuprindeau Și-ntr-un beci îl închideau, Lumea să n-o mai privească, Soare să nu mai zărească!

Grue zace la-nchisoare De trei ani lipsiți de soare Și prin gratii lung privește Cerul care strălucește Și de dânsul nu-ngrijește! Dor cumplit inima-i seacă, Plâns de jale mi-l îneacă, Când zărește despre soare Cârduri, cârduri de cocoare, Călătoare zburătoare Și de el nepăsătoare. Iată, mări, cum plângea Că departe, sus zărea Un corb negru, corbișor Ce zbura încetișor Și din aripi tot bătea Și cu jale croncănea. Iar Grue se amăra Și din gură-amar zicea: „Căci n-am durdă, pui de corb, Zilele să ți le sorb! Ce tot țipi și croncănești, Ori de mine te gătești?" Corbul se apropia, Pe fereastră se punea Și din pliscu-i răspundea: „Gruișor, drăguțul meu! Ce mă blestemi așa rău Când umblu de rândul tău?" „Alei! corbe, corbișor, De vrei tu să-mi faci pe dor, Ține inelușul meu Și du-l unde voiesc eu, În munții Catrinului, În pădurea Pinului La condacul lui Novac, Lui Novac, Baba-Novac. Și mă jur că de-oi scăpa, Pe tine te-oi adăpa Nu cu sânge păsăresc, Dar cu sânge păgânesc!" Corbul vesel croncănea, Inelul în plisc punea, Aripile-și întindea, Și pe cer el se zărea, Întâi ca un porumbaș, Apoi ca un lăstunaș, Apoi ca un bondăraș Și-n zare dacă-ajungea, El din zare se ștergea.

În munții Catrinului, În pădurea Pinului Odihnea Baba-Novac La umbra unui copac, Și prin vis el tot vedea Pe feciorul său Gruia. Iată-un corb că se ivea Și pe-o creangă se punea Chiar deasupra capului, Capului Novacului: Corbulețul ușurel Avea-n pliscu-i un inel Care jos cădea din el Chiar în barba lui Novac, Lui Novac, Baba-Novac. Adormitul se trezea, Și inelul cât vedea, Scotea haine novăcești, De punea călugărești, Scotea cuca de Novac Și punea un comănac, Și-ncăleca voinicește, Și purcedea vulturește, Cu desagi, cu buzdugele Pline de mahmudele. El mergea și iar mergea, În Țarigrad ajungea, La divan că se ducea Și din gură-așa zicea: „Auzit-am, auzit De-un voinic ce mi-ați robit, Iată-mă-s că am sosit Să vi-l plătesc îndoit". El desagii deșerta, Turcii toți năvală da, Și pe jos se tăvălea, Unul pe-altul se-mpingea. Iar Novac că alerga, Pe Grue mi-l dezlega, Un paloș în mână-i da Și din gură cuvânta: „Bate tu marginile, Eu să bat mijloacele, Că le știu soroacele." El tăia la turci, tăia Pân' ce bine ostenea, Apoi iute purcedea Amândoi de se ducea În codrii Catrinului, În pădurea Pinului, Unde corbii locuiesc Și ca frunza se-nmulțesc Și bine hălăduiesc!