Poezie · 1855

O noapte la Alhambra

În Alhambra strălucită Mult vestită, Unde sufletul uimit Drăgălaș se desfătează Și visează La trecutul fericit;

Pe o noapte-nseninată Și-nstelată, Eram singur admirând Peste marmurile dalbe Raze albe Din luceferi lunecând.

Dulce-a nopților făclie Argintie În Alhambra deștepta Mii de umbre nevăzute Și tăcute Ce pe rând se arăta,

Și trecând printre coloane, Prin saloane, Veniau toate-a să-nchina La frumoasa lor regină Ce-n lumină Tainic, lin se legăna

Astă fantasmă gingașă, Drăgălașă Ca un zimbet de copil, Era falnica sultană Africană, Fiică a lui Boabdil,

Linda-Raia, pentru care Mic și mare Sufletul său ar fi dat, Pe când dalba-i tinereță Și frumseță Încântau acest palat.

Acum Linda în tăcere, Cu durere Se uita l-a ei surori, Și-n a Leilor fântână A sa mână Arunca plăpânde flori,

Iară umbrele ușoare, Zâmbitoare, Privind floarea ce cădea, Pe-a fântânei apă lină, Cristalină, Se pleca, se oglindea.

Dulce era acea noapte Fără șoapte Pe-al Andaluziei plai! Când deodată-o armonie Serafie Resuna viu în sarai.

O duioasă biulbiulină Din grădină Începuse a cântă, Ș-al ei cântic de iubire Cu uimire Linda-Raia-l asculta.

Toate umbrele-ncântate, Adunate Sub al lunei dulce foc, De mâni gingaș se luară, Se-nșirară Iute vesel pentru joc,

Și-n Alhambra nesonoră Ele-n horă Începură-a se-nvârti Cu-o mișcare grațioasă, Luminoasă Care mințile-mi răpi.

Fiecare dintre ele Blând la stele Se uita, jucând ușor, Și steluțele uimite, Neclintite, Vărsau raze-n ochii lor.

Toate-n horă vesel prinse Și cuprinse De-ale danțului beții, Respândeau luciri ușoare Zburătoare Ce săltau prin galerii ;

Și din horă, din zburare, Fiecare Cu-o zâmbire saluta Pe-a saraiului regină Ce-n lumină Danțul răpede-l purta.

Dar o rază aurită, Răslățită Din a zorilor cununi. Străluci ca o săgeată Deodată Pintre-a nopței dulci minuni,

Și ghirlanda de fecioare Zâmbitoare, Invârtindu-se voios, Se-nălțâ pană la stele, Și cu ele Peri ca un vis frumos!

Grenada. — 1853