Plugul

Aho, aho, copii argați, Stați puțin și nu mânați Lângă boi v-alăturați Și cuvântul mi-ascultați: S-a sculat mai an Bădica Troian Ș-a încălecat Pe-un cal învățat, Cu nume de Graur Cu șaua de aur, Cu frâu de mătasă Cât vița de groasă. Și-n scări el s-a ridicat, Peste câmpuri s-a uitat Ca s-aleagă-un loc curat De arat și semănat. Și curând s-a apucat Câmpul neted de arat În lungiș Și-n curmeziș. S-a apucat într-o joi Cu-n plug cu doisprezece boi Boi bourei, În coadă cudălbei În frunte țintăței Mânați, copii: hei, hei!

Ziua toată a lucrat, Brazda neagră-a răsturnat, Și prin brazde-a semănat Grâu mărunt și grâu de vară, Deie Domnul să răsară! Mânați, măi: hăi, hăi!

Și cât lucrul la sfârșit Iată, mări, s-a stârnit Un vânt mare pe pământ Și ploi multe după vânt, Pământul de-a răcorit Și sămânța-a încolțit. Mânați copii: hăi, hăi!

La lună, la săptămână, Își umplea cu apă mâna, Și se duse ca să vadă De i-a dat Dumnezeu roadă. Și de-i grâul răsărit. Și de-i spicul aurit. Era-n spic ca vrabia, Era-n pai ca trestia! Mânați, măi: hăi, hăi!

Troian iute s-a întors Și din grajd pe loc a scos Un alt cal mai năzdrăvan Cum îi place lui Troian Negru ca corbul Iute ca focul De nu-l prinde locul. Cu potcoave de argint, Ce sunt spornici la fugit Mânați, copii: hăi, hăi!

El voios a-ncălecat, La Tighina-a apucat, Și oțel a cumpărat Ca să facă seceri mari, Pentru secerători tari, Și să facă seceri mici Pentru copilași voinici, Ș-altele mai mărunțele Cu mănunchi de floricele Pentru fete tinerele Și neveste ocheșele. Mânați, măi: hăi, hăi!

Ș-a strâns fine Și vecine Și toți finii Și vecinii Și vreo trei babe bătrâne, Care știu rândul la pâine, Și pe câmp i-a dus, Și pe toți i-a pus, La lucrul pământului În răcoarea vântului. Mânați, copii: hăi, hăi!

Ei cu stânga apucau Și cu dreapta secerau, Și prin lan înaintau, De părea că înotau. Alții-n urma lor legau Snopuri nalte adunau. Și clăi mândre ridicau Ce la soare se uscau; Mânați, măi: hăi, hăi!

Apoi carele-ncărcau, Și pe toate le cărau Și girezi nalte durau, În capul pământului În sterița vântului. Apoi aria-și făceau Și din grajdi mai aduceau Zece iepe Tot sirepe. Și de par că le legau, Și pe toate le mânau Împrejurul parului Deasupra fățarului Mânați, măi: hăi, hăi!

Iepele mereu fugeau, Funia se tot strângea De par iute ajungea! Și grâul se treiera, Și flăcăi îl vânturau, Dimerlia scuturau, Harabale încărcau Și la moară le plecau, Mânați, copii: hăi, hăi!

Iară hoața cea de moară Când văzu atâtea care Încărcate cu povară, Puse coada pe spinare Și plecă în fuga mare La cea luncă de scăpare. Lunca mare, Frunză n-are; Lunca mică Frunza-i pică. Iar morarul, meșter bun Zărea moara prin cătun, Și-și lua cojoc mițos Și mi-l îmbrăca pe dos. Și-și luă ciocanu-n brâu, Și mai luă și un frâu. Apoi iute alerga Moara cu frâu-o lega Ș-o apuca de călcâi De-o punea pe căpătâi Și-i da cu ciocanu-n șele De-o așeza pe măsele; Mânați, măi : hăi, hăi!

El o lua de lăptoc Ș-o da iar în vad, la loc. Și turna deasupra-n coș Grâu mărunțel de cel roș Grâul s-așeza pe vatră Și din coș cădea sub piatră. De sub piatră în covată Curgea făină curată, Mânați, copii: hăi, hăi!

Troian mult se bucura Zeciuială morii da, Pe morar îl dăruia, Apoi călare suia Și voios se înturna Cu flăcăii ce mâna. Iar boii se opinteau Și roțile scârțâiau; Mânați, măi: hăi, hăi!

Iată mândra jupâneasă, Dochiana cea frumoasă C-auzea tocmai din casă Chiotul flăcăilor Scârțâitul carelor; Și-n cămară că mergea Și din cui își alegea Sită mare și cam deasă Tot cu pânză de mătasă. Sufleca ea mâneci albe, Ș-arăta brațele dalbe, Și cernea, mări, cernea, Ninsoarea se așternea. Pe sus tobele băteau Negurile jos cădeau. Mânați, măi, hăi, hăi!

Apoi mama plămădea Ș-o lăsa până dospea; Apoi colaci învârtea. Pe lopată mi-i culca Și-n cuptor îi arunca! Apoi iară cu lopata Rumeni îi scotea și gata. Atunci ea-mpărțea vreo cinci La flăcăii cei voinici. Și-mpărțea trei colăcei La copiii mititei Iară mândrului bărbat Îi dădea un sărutat! Mânați, măi: hăi, hăi!

Cum a dat Dumnezeu, an, Holde mândre lui Troian, Astfel să dea și la voi, Ca s-avem parte și noi. Să vă fie casa, casă Să vă fie masa, masă! Tot cu mesele întinse Și cu fețele aprinse, Tot cu casele grijite. Cu buni oaspeți locuite. Și la anul să trăiți, Să vă găsim înfloriți Ca merii Ca perii În mijlocul verii. Mânați, măi: hăi, hăi!

De urat, am mai ura Dar ni-i că vom însera Pe la curtea dumneavoastră Departe de casa noastră, Dumneavoastră aveți parte De curți nalte luminate, Văruite, șindrilite. Și cu ferești sticluite. Noi avem bordeie mici Bune de plugari voinici, Vălătucite și lipite Și cu stuh acoperite. Dar câte paie-s la noi Atâți bani fie la voi! De urat am mai ura Dar ni-i că vom însera Și avem a trece-n cale O dumbravă rea din vale. Unde sunt fete nebune Ce azvârlă cu alune Și se leagă de feciori Ca albinele de flori. Și le-ncurc cărările Tot cu dezmierdările!