Poezie

Pohod la Sybir

Sub cer de plumb întunecos, Pe câmp plin de zapadă Se trăgănează-ncet pe jos O jalnică gramadă De oameni triști și înghețați, Cu lanțuri ferecați.

Sărmani!... de șase luni acum Ei merg fără-ncetare Pe-un larg pustiu ce n-are drum, Nici adăpost, nici zare. Din când în când un ostenit Mort cade, părăsit!

E lung cel șir de osândiți! Pe vânăta lor față Necontenit sunt pălmuiți De-un crivăț plin de gheață, Și pe-al lor trup de sânge ud Des cade biciul crud.

În urma lor și pe-mprejur Cazaci, bașchiri sălbatici, Cu suliți lungi, cu ochi de ciur Alerg pe cai zburdatici, Și-n zarea sură stă urlând, Urlând lupul flămând.

Dar unde merge-acest popor Ce nu mai are-n lume Nici o sperare-n viitor, Nici patrie, nici nume?... Se duce, șters dintre cei vii, Să moară prin pustii.

Palid convoi, pierdut, uitat, Coloană funerară, Ea poartă-n frunte un stigmat... Amorul sfânt de țară! O! sfânt, sublim, ceresc amor, Câți pentru tine mor!

Ah! câți martiri pentr-un cuvânt, Un dor de libertate, Cu zile mers-au la mormânt Prin răzbunări turbate! Câți au format grozavul șir, Pohodul la Sybir!

Acum coloana s-a oprit Sub crivățul de noapte. Din sânu-i rece, amorțit, Ies dureroase șoapte. Toți se înșiră-acum în rând, Gemând și tremurând.

Un comandant, aprig călău, I-adună ca pe-o turmă Și-nseamnă chiar pe biciul său Câți au căzut în urmă; Apoi în vânt cu aspru glas Dă ordin de popas.

Convoiu-ntreg, nedezlipit, Îngenunchind se lasă Pe câmpul alb și troienit, Sub negura geroasă, Și stă gramadă la un loc, Făr-adăpost, nici foc.

Cu pieptul pe omăt lungiți, Sărmani! adorm îndată, Visând de câmpii înfloriți, De țara depărtată, Și pieptul lor plin de amar Se bate tot mai rar.

Unul prin vis vede plângând O mamă-mbătrânită. Altul se-ngâna dezmierdând Soția lui iubită, Și toți pe sub genele lor Au lacrime de dor.

Ei dorm adânc! ș-al nopții vânt Cu șuier viscolește; Ei dorm adânc; și pe pământ Mereu troianul crește, Și stelele, privind la ei, Plâng lacrimi de scântei.

Treptat, omătul spulberat Se-ntinde ca o mare, Și crește, și sub el, treptat, Convoiu-ntreg dispare, Și-n zori tot câmpu-i învelit C-un giulgi nemărginit.

Au fost! acum ei unde sânt?... Un cârd de vulturi zboară Pe sus c-un repede avânt Și iute se coboară, Iar dintre brazi vine urlând, Urlând lupul flămând!...