Poezie

Prier și fata iernii

S-au iubit iarna cu gerul Ș-amândoi s-au însoțit. De frig mare-atunci chiar ferul Scrijelit au amorțit! L-a lor nuntă-ngrozitoare Moartea rece-au asistat Și, privindu-i; mândrul soare Sus pe cer au înghețat

Mirii sarbezi în cojoace Veselit-au șese luni, Invitând cu ei să joace Viscoloasele furtuni Ș-au avute la cununie Lăutari de triste hori, Asprul Crivăț de-urgie, Corbii trist croncănitori.

Iar nuntași, un număr mare De lupi lacomi, de urși groși, Toți cu blane pe spinare, Cu dinți lungi, cu ochii roși. Ei în noaptea nuntitoare Mare praznic au făcut De plăpânde căprioare Și de-un biet copil pierdut!

II Iarna are-o fată albă Ca ștergarul alb de in Fata are-n sân o salbă De frumoase flori de crin, Și zăpadă pe-a ei față, Și păr luciu de argint; Pe sub gene, ochi de gheață, Pe sub buze, margarint.

Ea-i frumoasă ca o moartă În momentul cel suprem Când, plecând din lume, poartă Al veciei diadem ; Dar ca statuie de ceară, Doarme făr-a se trezi De cu zori și până-n seară, De cu seară până-n' zi.

În zadar o tot sărută Mama ei la ea privind; Copilița-n veci tăcută Îi zâmbește aromind. Mândrul soare cu iubire O dizmiardă în zadar. Ea rămâne-n neclintire, Ca un viu mărgăritar.

III Iat,-aude-n depărtare Prior, al verdeții domn, De vestita fată mare Adormită-n vecinic somn, Și el simte deodată Foc în sânu-i tulburat, Și în suflet dor de fată, Dor aprins de însurat.

Iată-l, pleacă, dar se luptă Pe-a lui cale nencetat Cu ninsoarea întreruptă De ploi reci, de vânt turbat; Și, răpit pe-aripa grăbii, El străbate neoprit Tristele zile-ale Babii, De cocori călăuzit.

Iat,-ajunge, iată, vede Fata-n haine de ninsori. El o cheamă, se răpede Ș-o sărută de trei ori. S-au trezit copila dragă Sub sărutul arzător, Ea zâmbește, dar, pribagă, Se preface într-un nor!...