Poezie

Viscolul

Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie, Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie. Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african.

Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă. Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt, Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.

Zberăt, raget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate. Și-n departe se aude un nechez răsunător... Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal și călător!

Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire Stă, aude-n câmp lătrare și zărește cu uimire O căsuță drăgălașă cu ferestrele lucind Unde dulcea ospeție îl întâmpină zâmbind!