Poezie

De pe-un vârf...

De pe-un vârf înalt de munte coboram încet la vale Singură în a mea cale, Singură cu gândul meu,

Și la vremi de farmec pline, vremi ce astăzi nu mai sunt. Se ducea tristul meu gând Se ducea fără să vreu.

Și-mi treceau prin minte toate fericirile visate Și în lume neaflate. Și mereu tot coborând,

Lâng-o apă răcoroasă ce venea de sus din minte Pe o margine de frunte M-am oprit amar oftând.

Murmură încet și dulce apa cu-ale sale unde Care-n suflet te pătrunde Cu-al lor melancolic glas,

Iar o pasăre străină, peste valuri line, Ale apei cristaline 'Nainta câte un pas;

Și-atât unda cea curată cât și pasărea pribeagă Ce-mi era atât de dragă Eu din mers le-aș fi oprit.

Și-n acel minut de pace la iubirea ta trecută În cenușă prefăcută Deodată m-am gândit.