Poezie

Mater dolorosa

În negru este îmbrăcată, Cu văl de crep pân' la pămînt, Și tristă și 'ngenunchiată Pe marginea unui mormînt.

Tu, cărui un popor se 'nchină Și sta 'naintea ta plecat, O mult slăvită mea Regină, Naintea cui ai genunchiat?

Tu, care din a Ta 'nălțime Supui o lume c'un cuvînt... Durerea morții cu cruzime Plecat-a fruntea-Ți la pâmînt.

Și 'n locul mantiei regale Ți-a pus un negru văl de doliu, Și-asupra bucuriei Tale Un alb și trist, etern lințoliu.

Și făr' de nici o măngăiere, În durerosul tău avînt, Tu pari un înger de veghere Pe lespedea unui mormînt.