Poezie

Scrisoare

Veronica Micle · 1 min
Îți ziceam că e minciună Când spuneai că eu ți-s dragă, Că ești un împușcă-n lună, Drac ce apa o încheagă,
Și că n-aș putea vreodată Nici a te iubi, nici crede, C-a mea inimă jurată Nici n-aude, nici nu vede.
Șiretenii de muere Ca să-ncerc a ta iubire... Dar tu trist și în tăcere Ai plecat plin de mâhnire.
Haide, vino, fii cu minte, Dac-ai fost împușcă-n lună, Eu am fost, adu-ți aminte, Și zglobie și nebună!

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere