Poezie

Și cum s-a stins...

Veronica Micle · 1 min
Și cum s-a stins fără de veste Amorul cel nemărginit De-ți pare că e o poveste Ce alții ți-ar fi povestit.
Și cum mereu în cale lungă Trec norii peste mări și țări, Astfel simțirile s-alungă Și moare dragostea de ieri.
Și vecinic altă e simțirea În sân de oameni muritori, Schimbată e întreagă firea Din ceas în ceas până ce mori.
Iată de ce gândind la tine Nu plâng c-amorul tău s-a stins, Căci astăzi, știu atât de bine Că dorul care te-a cuprins,
Se va sfârși, fără de urmă, S-a stinge ca și cel dintâi, Iar moartea patimile curmă Și-o biată pulbere rămâi.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere