Poezie

Țucă-l moșu

"Țucă-l moșu, țucă-l moșu!" Iera vorba unui moș. Când vegea copii drăcoș' Tot cutrierând Lugoju.

Moșului i-o fost zănatu Să șierșască la crițari. N-aduna iel bunuri mari, Dar îl miluia tot natu.

"Viața-mi ieste spră osândă Pîn' la-o sută am vrun an," Să jălea iel în givan Cu vorba lui bună, blândă.

Chipu lui bătrân șî dulșie Samănă mă gângeam ieu, Baș cu a lu Dumniezeu Șî-m venea să-m fac șî crușie.

Toț' copiii-l luam cu buna Nu ca p-ăilalț' caliși „Moșu țucă 'piii miși” Răspungea șî iel într-una.

Dă colași șî vrun ou roșu Cînd pomana să împarce Pă la Pașci îi fășiam parce Șî lu bietu „Țucă-l moșu.”

„Dumniezău să ce trăiască! Șî pă voi pă toț' d-aiși. Moșu țucă 'piii miși!” Zâșea iel să mulțămească.

Într-o iarnă d-a cumplită Iar venii moșu-n oraș Gârbovit, zdrențos, golaș După zâlnica lui pită.

Fiin'c-o vint la noi, – vezi binie Baș în zâua dă ajiun: „N-o fi moșu Moș Creșiun?” Mă gângeam ascuns în minie.

Sara-n vremea dă colindă Când sărbătoream la pom Ies afară ș-aud un om Spunând slujilor dân cindă:

„Ia săriț' afară-n stradă Oameni buni a lui Hristos Șî vegeț' că colo jos O căzut un om grămadă!”

L-or adus omu-n căldură Șî l-or pus la sluji pă pat, „Țucă-l moșu”-i înghiețat! Am strâgat io ca d-arsură.

Șî frecatu-l-or cu nieauă Șî i-or dat să bea vin fiert, Dar târzâu șî în deșert... După șeri căzusă-o steauă.

Șî s-o stâns moșu – fireșce! Un biet suflet chinuit, Pământu l-o înghițit, Dar – pomina-l mai trăieșce!