Proză

Broasca și zeul

— Bre-che-che-chex! coax! coax! Căci fără apă am rămas! —

Așa striga o broască, ce de cu primăvară Din valea cea slotoasă, pe deal s-a fost retras, Și într-o scursură trăia ca pe Parnas.

Dar seceta de vară Scursurile-au zbicit,

Iar broasca mea zvântată de-a glodului dar mare, Striga la zei așa de tare, Precum mai sus v-ați lămurit.

Ea prin acea strigare rugi grele înălța: Să se ridice apa pân' la scursura sa.

Când iată! Zeul se arată.

Și-i zice: "Ce vrei oare, Urâtă grăitoare? (Era, se vede, Joe în bune dispoziții), Nu pot băga în seamă a tale, eu, capriții, Ca să înec o vale și un întreg norod, Când tu poți singură să te cobori la glod

De unde te-ai urcat Pe deal, ce nu-ți e dat".

Sunt unii dintre oameni, carei cu sete vor Ca bine să le fie pe lume numai lor;

Vânând pe orice chipuri măriri, averi și nume,

Măcar să piară lumea.