Poezie

Doi câini

Un câine, de pe neam dulău, Prielnic, credincios către stăpânul său, Odată au văzut Pe vechiul cunoscut, Juju, cățel tărcat,

Ce din ogradă an în curte s-au luat Și carele acum la o fereastră-n casă, Șezând pe un covor de cele mai frumoase,

Afară mândru se uita. — Jujucă: ce mai faci mata?

Întreabă câinele, din coadă dând încet. (Acesta între câini e semnul de respect.) — Îți mulțumesc, mon cher! răspunse lui Juju. Sunt bine. Dorm, mănânc, alerg, mă hârjonesc Și pe saltele moi când vreau mă tăvălesc.

Dar spune-mi: ce faci tu? — Eu sunt ca purure. Rabd foame, ploaie, ger, Păzind ograda la boier; Dorm lângă poartă, sau cu caii,

Și de la bucătari ades mănânc bătaie.

Ba ieri și un fecior trei lovituri mi-au tras, Pentru că n-am lătrat la vreme și la ceas.

Dar tu, Juju, cu ce-ntâmplare Ai căpătat favor asupra-ți așa mare? Ce slujbă la stăpân în faptă împlinești? Fiind atât de mic, în ce te bizuiești? — Eu! au răspuns Juju. Mă mir de întrebare! Eu fac apporte și joc ca omul în picioare!

Din oameni iarăși sunt la soartă în favor, Pentru că-n două labe știu a-umbla ușor

Și fac apporte Când pot.