Proză

Trecătorii și cățeii

Pe uliță-n plimbare Doi trecători mergeau

Și o întrevorbire de cuviință mare Ei serios țineau.

Când, iată de la căsuță Un cățeluș sfrijit Asupra lor s-au repezit;

Țah, țah, țah, țah, și altă în urma lui hăituță. Apoi căței, căței, Mulțime — știți ca ei...

Încât unul din oameni acum vrea să găsească Vrun bulgăre sau piatră, cățeii să-ngrozească. — Astâmpără-te, frate, îi zice celălalt.

Au doar n-ai mai aflat A câinilor natură? Jaluzi, ei orice văd

De fire mai aleasă, acolo se repăd

Și nu mai tac din gură,

Iar tu păzește-ți drumul, mergi drept ca un român. Ei latră și rămân.

Și între oameni este rău' jaluzia: Ea-i sor' cu dușmănia.