Poezie

Ea e departe

A mea privire tot rătăcește, În depărtare mă uit mereu; Și zi și noapte nu s-odihnește Sufletul meu!
Este departe a mea iubită, Și către dânsa ochiu-mi îndrept, Căci și viața mi-este sfârșită Din al meu piept!
Nenorocite!.. Uite, privește, Ea e departe! îmi strig mereu; Și zi și noapte nu s-odihnește Sufletul meu!
Totul aicea mi-o reaminte, Uite vâlcea unde-o vedeam, Unde-n a verei noapte adinte O sărutam!
Ah! acuma deși tot june, Peste o groapă mă aplec eu! Dorul de dânsa crud te răpune Sufletul meu!
De ce-am lăsat-o ca să mai plece, Căci poate mâine de va veni, Afla-va 'n locu-mi o piatră rece! Nu voi a mai fi!
'Mi-aduc aminte că la plecare, Luând batista o agită! Ș-apoi trăsura în fuga mare Se depărtă!
Dar sunteți triste, voi suvenire, Ce pe la ochiu-mi umblați mereu, Căci regretați acea fericire Sufletul meu!
București, 1872 Iulie 30

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere