Poezie · 1895

Efectul amorului

Era o seară misterioasă, Vântul prin frunze ușor trecea Și sub o ceață întunecoasă Figura Lunii se ascundea. Dar când luna iar s-arătase, Pe lângă râul murmurător Văzui o rochie d-albă mătase, Văzui un Înger surâzător!

Părul ei d-aur în libertate Cădea pe sânu-i alb ca de crin, Ș-ale ei buze nesărutate Aveau surâsul cel mai divin! Nimeni pe dânsa n-o sărutase!... Și nu-i jurase, etern Amor! Putea să poarte albă mătase Ăst înger dulce surâzător!!

Era frumoasă!... Era divină! Nici o durere nu cunoștea; De ori ce grijă era vergină; Ce este lacrimi tot nu știa! Nici o ființă nu inspirase Amoru-n sânu-i fermecător! Putea să poarte albă mătase Ăst înger dulce surîzător!!

Însă d-odată... văzând un june Zării vergina că tresări... Îi văzui mâna pe sân că-și pune... Ea începuse de a iubi! Vai! acest june-i inspirase Amoru-n sânu-! fermecător! Purta-va mâine alba mătase Ăst înger dulce surâzător?!

...........................................

Noaptea trecuse... ziua venise, Și iar seara s-apropia; Văzui fecioara... Îngălbenise! Lacrimi amare mereu vărsa! Amoru-n pieptu-i se strecurase Și-i luă surâsul fermecător, Îi luă și rochia d-albă mătase! Și-i dete chinul torturător!!

București, 1872, Iulie 28