Poezie

Gândului

Eu am stat ș-am cugetat Și mijlocul l-am aflat Viața mea s-o fericesc E să nu mă mai gândesc.

Gândul m-a îmbătrânit, Gândul m-a nenorocit... Fără gând de mă nășteam, Nu plângeam, nu sufeream.

De-am gândi, sau n-am gândi, Rău-n veci va izbândi, Și cu gând și fără gând, Ne vom duce toți pe rând.

Tot o soartă vom avea, În zadar fugim de ea, Căci de suntem pe pământ, Ne-am născut pentru mormânt.

Gând mișel, grozav blestem, Eu de azi nu te mai chem, Numai rele mi-ai urzit Și în veci m-ai amăgit.

Voi o clipă să trăiesc, Nicidecum să nu gândesc Să mă uit la stele sus Fără lui să-i fiu supus.

Să trăiesc fără să știu De sunt mort sau de sunt viu, Și prin lume, călător Să mă duc nepăsător.

Să mă-mbăt de dulci lumini, De mirosul de pe crini, De-al izvorului murmur Și de-al cerului azur.

Și atuncea mizantrop, Gând nemernic să te-ngrop, Să te-ngrop în mine-adânc Și să beau și să mănânc.

Piatră rece, orb și crud, Nici un plânset să n-aud Sub al cerurilor cort Pentru orice patimi mort.

Și când ceasul va sosi Dintre oameni a dosi, Să mă duc fără să știu De-am fost mort sau de-am fost viu.