Poezie

Geniurilor

Buffon laisse gronder l'envie, C'est l'hommage de sa terreur. Que peut sur l'éclat de ta vie Son obscure et lâche fureur!...

(LEBRUN)

Invidia neagră în van se tot luptă C-o inimă vilă, perfidă, conruptă. Să sfarme aceea ce voi ați creat, Căci Iadul la ceruri s-atingă nu poate Și-n sumbru-ntuneric Satana să-noate Mereu e forțat!

În van contra voastră pigmeii cutează Să-și verse veninul de care turbează, Pigmeii ce-n lume nici urmă nu las'!... Ei vor ca să zboare cu aripi de ceară Și lesne le-nmoaie lumina solară Spre soare-nainte de-a face un pas!

Audacie mare pe dânșii-i domnește Când micul lor suflet amar vă hulește!... Triumful lor însă e-n veci momentan! Byron n-a fost oare, chiar el, a lor pradă? Și-ndată pigmeii putură să vadă Că luptă în van!

O! Geniuri! vouă această cântare Închin, căci voi singuri fuserăți în stare Invidia oarbă a nesocoti, Urmând înainte pe calea frumoasă Atâta de dulce ș-atât de spinoasă Ce-atâția cutează a disprețui!

Și ție, junime, în care străluce Scânteia cea sacră cu flacăra-i dulce, Debilele-mi versuri și ție dedic; Mergi dar înainte și nu privi-n urmă Mulțimea de oameni compacți într-o turmă Cu sufletul mic!

Derâdă! derâdă! ființele brute Și geniul vostru ș-a voastră virtute!... Voi mergeți-nainte!... Lăsați-i pe ei! Desfrâul le roade și viață, și minte... Tartarul cel negru le este părinte! La formă sunt oameni, la suflet, pigmei.