Imn

Tăcut mă urc pe colină Soarele s-a înălțat, Câmpul se scaldă-n lumină, Aerul e parfumat! Văd raze, scântei și rouă, Petale de flori ce plouă Și lumea îmi pare nouă, Fii, Doamne, glorificat!

Se pare c-o legătură Este-ntre cer și pământ! Cerul nu este natură? Natura, Dumnezeu sfânt? El e-n făpturile sale, Tot omul și-l află-n cale De plângi, el plânge cu jale, De cânți, al lui e-al tău cânt!

Pământul de-l stăpânește, Este că-l stăpânim! Crima de-o pedepsește, Este c-o pedepsim!... Din univers se compune, Totul la Tot se supune.

Și iarba care se-nclină, Și astrul luminător, Și vântul care suspină, Și râul tânguitor! Și stelele nenumărate Cu lumile nemăsurate, Și florile care-nfloresc Pe văile care rodesc! Și nu e-mpărat sau rege Afară dintr-astă lege!

Unii i-au zis Rațiune, Făcându-și iluziune; Alții-n materie-l pun; Mulți după plac îl compun! Dar eu, care-l simt în mine, Dar El, care-mi curge-n vine, Creieru-mi care-l conține Îmi strigă cu toți împreună Este oriunde voiești Pe buzele noastre s-adună!...

Cugeți prin el și trăiești!... În inima noastră palpită, În craniul nostru s-agită! Este și-n noi, și-n natură, Este și-n orice făptură! Materie, Verb, Idee, Stau în trăsura de unire, Și Trinitatea se-ncheie Cu vorba: dumnezeire!