Poezie

La visul profan

Frumos ca îngerii din cer E visul ce-n adânc mister Urzesc!
În mii de feluri îl prefac, Căci albele conture-mi plac. O! Vis frumos, cât te iubesc!
Când din-nălțime te cobori Cu ochii tăi scânteietori, O! vis,
Vis parfumat de buze dulci, Tu vii cu mine să te culci, Ș-alunec în al tău abis!
Frumos cum nu e pe pământ Nici om, nici cuget, nici cuvânt, Vis alb
Încoronat de primăveri, Că te iubesc n-o știi de ieri Nici tu, nici corpul tău rozalb.
În schimb de mă iubești și tu Fiindcă soarta nu putu Să-mi ia
Nici inimă, nici ochi, nici minți, Oh! strânge-mă la sâni fierbinți, Să nu mai simt durerea mea.
Fă-mi loc în floarea ta de crin Să nu m-ajungă alt suspin Decât
Suspinul unei voluptăți Într-însul cu eternități, Ce sunt scutite de urât.
Primește-n ochii tăi profunzi, Privirile să mi le-ascunzi... Voiesc
Să mai sărut cum sărutam, Să-ți dau tot sângele ce am Și sub plăceri să-nnebunesc!
Iar când vom fi transfigurați, Ca doi columbi înaripați, În sus
Luând-o prin văzduhul alb, Eu corp albit, tu corp rozalb. Să dispărem către apus!

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere