Poezie

La visul profan

Frumos ca îngerii din cer E visul ce-n adânc mister Urzesc!

În mii de feluri îl prefac, Căci albele conture-mi plac. O! Vis frumos, cât te iubesc!

Când din-nălțime te cobori Cu ochii tăi scânteietori, O! vis,

Vis parfumat de buze dulci, Tu vii cu mine să te culci, Ș-alunec în al tău abis!

Frumos cum nu e pe pământ Nici om, nici cuget, nici cuvânt, Vis alb

Încoronat de primăveri, Că te iubesc n-o știi de ieri Nici tu, nici corpul tău rozalb.

În schimb de mă iubești și tu Fiindcă soarta nu putu Să-mi ia

Nici inimă, nici ochi, nici minți, Oh! strânge-mă la sâni fierbinți, Să nu mai simt durerea mea.

Fă-mi loc în floarea ta de crin Să nu m-ajungă alt suspin Decât

Suspinul unei voluptăți Într-însul cu eternități, Ce sunt scutite de urât.

Primește-n ochii tăi profunzi, Privirile să mi le-ascunzi... Voiesc

Să mai sărut cum sărutam, Să-ți dau tot sângele ce am Și sub plăceri să-nnebunesc!

Iar când vom fi transfigurați, Ca doi columbi înaripați, În sus

Luând-o prin văzduhul alb, Eu corp albit, tu corp rozalb. Să dispărem către apus!